Regina, o femeie coplesitor de frumoasa, nu-si mai gasea fericirea nici in bucuriile trecatoare si nici in podoabele stralucitoare pe care supusii le furau si i le aduceau. Astfel, singura, a inceput sa caute fericirea zburand din imparatia sa pe taramul oamenilor, stiind ca aici sunt cei mai iscusiti mesteri care ar putea sa ii faureasca ceva pe masura pretentiilor ei.
Intinzandu-si aripile negre, stralucitoare, cu ochii scanteietori, brazda vazduhul in cautarea acelui lucru care sa o minuneze. Ceva ii atrase privirea si, ca un fulger, cobora din inaltul cerului in atelierul Donatellei unde, indemanatici, oamenii erau preocupati de fiecare impunsatura cu acul in pielea fina a pantofilor. Vazand regina corbilor dragostea cu care se lucreaza, migala si precizia mainilor acestor mesteri, a fost patrunsa de bucurie.
Nestiind la ce folosesc pantofii si ca in lumea aceasta nu i se cuvine nimic, a poruncit sa i se aduca cea mai frumoasa pereche de pantofi. Mesterii, desi uimiti de frumusetea reginei, au raspuns acesteia ca nu ii sunt de folos pantofii pentru ca ea are aripi si toata munca lor e dedicata femeilor care stiu sa aprecieze cu adevarat calitatea stradaniei lor.
Furioasa regina corbilor i-a transformat in stane de piatra, a furat o pereche de pantofi de un albastru patrunzator si s-a inaltat in nori, departe, zburand spre regatul ei, tinand strans la piept frumoasa perche de pantofi din atelierul Donatellei.
